Împăratul roman Constantin cel Mare și creștinismul.

Împăratul roman Constantin cel Mare și creștinismul.
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Împăratul roman Constantin cel Mare și creștinismul.

În istorie, evenimentele de pe câmpul de luptă sunt adesea cele care marchează puncte de cotitură decisive. Mai recent, în secolul XX, schimbarea socială a fost o consecință a celor mai distructive războaie purtate vreodată. O astfel de paradigmă nu a fost niciodată mai evidentă decât la începutul secolului al IV-lea d.Hr., când o nouă […]

În istorie, evenimentele de pe câmpul de luptă sunt adesea cele care marchează puncte de cotitură decisive. Mai recent, în secolul XX, schimbarea socială a fost o consecință a celor mai distructive războaie purtate vreodată. O astfel de paradigmă nu a fost niciodată mai evidentă decât la începutul secolului al IV-lea d.Hr., când o nouă religie orientală din ce în ce mai populară a obținut respectabilitate și patronajul unui împărat. Anul 312 d.Hr. a marcat punctul de cotitură pentru creștinism și istoria lumii. Bătălia asociată cu acest moment decisiv a fost cea de la Podul Milvian, când împăratul Constantin cel Mare la învins pe rivalul sau  Maxentius.

Politica romană după abdicarea împăratului Dioclețian în anul 305 d.Hr. a fost complicată si  confuza, deoarece liderii acelor timpuri se luptau pentru putere. Printre ei s-a numărat și Flavius ​​Valerius Constantinus, cunoscut drept Constantin cel Mare. In anul 306 d.Hr., a fost numit guvernator de către succesorul lui Dioclețian, împăratul Galerius.  Constantin răspundea  de Marea Britanie și Galia, dar cumnatul său Maxentius a declanșat  un  război împotriva împăratului Galerius cucerind  Italia și Roma.

Împăratul Galerius a murit în anul 311 d.Hr. și la începutul anului următor Constantin a invadat Italia, castigand bătăliile de la Torino și Verona și mărșăluind spre Roma. Maxentius a ieșit la luptă și a fost învins la Podul Milvian. Bătălia a fost una dintr-o succesiune de victorii care în anul 324 d.Hr. l-au făcut pe Constantin împărat peste întreg Imperiu Roman, dar este mai faimos pentru convertirea sa la creștinism, care a fost  unul dintre cele mai importante evenimente din istoria lumii.

Povestea, celor întâmplate a fost descrisa de Eusebiu din Cezareea, un istoric creștin care a scris prima biografie a lui Constantin la scurt timp după moartea împăratului. Îl cunoștea bine pe Constantin și spunea că avea povestea chiar de la împărat. Constantin a fost un monoteist păgân, un devot al zeului soare Sol Invictus. Cu toate acestea, înainte de bătălia de la Podul Milvian, el și armata sa au văzut o cruce de lumină pe cer deasupra soarelui.   În acea noapte, Constantin a avut un vis în care Hristos i-a spus că ar trebui să folosească semnul crucii împotriva dușmanilor săi. A fost atât de impresionat încât a avut simbolul creștin marcat pe scuturile soldaților săi și când bătălia de la Podul Milvian i-a dat o victorie copleșitoare, a atribuit-o zeului creștinilor.

Această naratiune a fost în general acceptată de secole, dar istoricii de astăzi care nu cred în viziuni și vise profetice au serioase îndoieli cu privire la ea. Cea mai veche relatare a bătăliei, datând din anul 313 d.Hr., nu menționează nimic despre vreo viziune sau vreun vis. Maxentius și-a organizat armata pe malul Tibrului. El distrusese podul în sine, iar în caz de înfrângere se putea retrage la Roma printr-un pod improvizat  făcut din bărci. Când cavaleria lui Constantin a atacat, oamenii lui Maxentius au fost împinși în fugă spre podul improvizat, care s-a prăbușit sub greutatea lor si mulți au murit înecați, inclusiv Maxentius. Capul i-a fost tăiat și dus în Roma  în vârful unei sulițe de către triumfătorul Constantin și oamenii săi.

În anul 315 d.Hr., Senatul a dedicat lui Constantin un arc de triumf la Roma, cu o inscripție care îl lăuda pentru că datorita divinitatii el și armata sa câștigaseră victoria. S-a abținut cu tact să spună ce zeu a furnizat aceasta viziune, iar cetățenii puteau să o atribuie lui Sol Invictus sau zeității creștine sau oricărui zeu l-au ales.

Ceea ce nu există nicio îndoială este că imparatul Constantin cel Mare a devenit un creștin credincios care a promovat creștinismul fără a încerca să-l instige împotriva zeilor păgâni. Împărații Dioclețian și Galerius îi persecutaseră pe creștini cu sălbăticie, dar în anul 311 d.Hr. Galerius le acordase libertatea de cult. În anul 313 d.Hr., Edictul lui Constantin de la Milano a proclamat că „nimănui nu ar trebui să i se refuze posibilitatea de a se dedica respectării religiei creștine”.

El a numit creștini în funcții înalte și a dat preoților creștini aceleași privilegii ca și celor păgâni. Până în anul 323 d.Hr., ziua de naștere a lui Sol Invictus care era pe 25 decembrie a devenit ziua de naștere a lui Hristos. Împăratul s-a străduit să rezolve neînțelegerile teologice dintre creștini și în anul 325 d.Hr. a participat personal la Sinodul de la Niceea, care a formulat doctrina Treimii. El a construit, de asemenea, biserici magnifice, inclusiv Sfânta Sofia în capitala Bizanț, redenumită Constantinopol.

 Când a murit în 337 d.Hr., creștinismul era pe cale să devină religia de stat a Imperiului Roman, iar Constantin cel Mare se considera cel de-al 13-lea apostol al lui Isus Hristos.


Distribuie articolul