Istoria natiei romane este departe de a pasagera. Trecutul nostru se pierde in lupte surde, uneori glorioase, numai pentru dreptul de a trai si a ne dezvolta acolo unde destinul ne-a harazit si anume intr-unul din cele mai “fierbinti” teritorii ale lumii.
Am sa incerc sa va rememorez doua din cele mai mari si importante batalii pe care marii nostri domnitori le-au purtat de-a lungul veacurilor. A le cuantifica dupa importanta mi se pare destul de greu sa aleg criteriile, de aceea le clasific dupa cronologie.
In anul 1330 are loc batalia de la Posada dintre Basarab I Intemeietorul si regele Ungariei, Carol Robert de Anjou. Desi vasal regelui Ungariei, Basarab incepe sa dea semne de rebeliune. Drept urmare regale Ungariei decide sa-i dea o lectie voievodului muntean sis a-l indeparteze de la domnie. Carol da ordinul de adunare a armatei si porneste in fruntea a 30.000 de cavaleri impotriva lui Basarab. Dupa primele succese ale armatei ungare, apar primele semne de slabiciune datorate tacticii pamantului parjolit, bolile si lipsurile silesc pe Carol sa ordone retragerea. Nu era victoria pe care acesta si-o dorea, dar considera ca incursiunea armata in Valahia ar trebui sa fie o lectie pentru Basarab. Ajungand in trecatoarea Posada, armata lui Basarab lanseaza atacul nimicitor, asupra ungurilor care se credeau invingatori. Dupa 3 zile de macel, atacul principal este dat de cavaleria valaha, regele ungar scapa cu viata doar fiinca isi schimba hainele cu un servitor. Aproape toti cei 30.000 de soldati unguri sunt ucisi in trecatoarea Posada, oferind posteritatii una din cele mai rusinoase infrangeri din istoria Ungariei, iar visul Ungariei de a ajunge la Marea Neagra s-a sfarsit pentru totdeauna.
Un alt domnitor muntean pe nume Vlad Tepes a fost la un pas de al ucide intr-un atac pe sultanul Mahomed Cuceritorul in anul 1462. Profitand de faptul ca turcii nu poarta razboi iarna, Vlad Tepes ataca toate asezarile turcesti de pe malul stang al Dunarii, provocand mania sultanului. Acesta ordona strangerea celei mai mari armate turcesti de pana atunci, nu mai putin de 250.000 de soldati in frunte cu sultanul Mahomed au pornit in mars spre Dunare. Armata otomana avea in compunerea sa elita oastei care numara 25.000 de ieniceri. In fata acestei uriase armate, Vlad Tepes cere ajutor de la regele ungar Matei Corvin, dar primeste numai promisiuni. Conform cronicarilor vremii armata valaha numara circa 22.000 de soldati. Pentru a produce cat mai multe pagube armatei otomane, Vlad Tepes dand dovada de ingeniozitate, foloseste o serie de tactici militare vizionare care vor aparea in Europa abia in epoca moderna. Apogeul conflictului se petrece in noaptea de 17-18 iunie 1462, cand intr-o demonstratie de curaj, Vlad Tepes impreuna cu trupele sale de elita, deghizati in uniforme turcesti se infiltreaza in tabara otomana, tinta o reprezenta insusi sultanul Mahomed. Datorita confuziei, intregul corp de spahii este macelarit de soldatii munteni. Din fericire pentru el, sultanul nu dormea in cortul lui in aceea noapte. Dupa acest atac Vlad Tepes si soldatii valahi se retrag, iar zorii zilei vor arata proportiile dezastrului, imensa armata era in agonie si deruta. Dupa acest atac armata lui Vlad Tepes continua sa hartuiasca armata otomana, dand batalia decisiva la Chilia unde pierderile turcesti ating 50.000 de morti. In fruntea unei armate demoralizate si distruse, Mahomed ordona retragerea spre Dunare. In acelasi timp Vlad Tepes zdrobeste un corp de armata turc ramas in ariengarda pentru a asigura retragerea sultanului, inca 30.000 de turci sunt macelariti de armata munteana.
Asa s-au sfarsit, doua din cele mai importante batalii purtate de doi mari domnitori romani.
