Astazi doresc sa va invit la o mica lectie filozofica, in care sa meditam putin, deoarece este vorba de noi toti. De aceea pentru inceput, vreau sa va intreb, voi nu simtiti ca ne scufundam, ca ne ducem la fund ? Nu credeti ca suntem personajele unui film prost si participam la niste scene de nebunie colectiva ? Oare cati dintre noi si-au mai pastrat capacitatea de a suferi, de a iubi oamenii si de a fi solidar cu acestia?
Traim parca in lumi paralele, fiecare cu propriul sau destin, nu mai putem trai intr-o lume comuna, cu interese comune si suferinte comune.. Nu mai suntem o familie de familii, ci un conglomerat de lumi paralele bantuite numai de pofte si ura. Dar o societate care are numai pofte si ura, mai devreme sau mai tarziu va termina, autosfasiindu-se.
ISUS HRISTOS ne-a salvat prin dragoste si suferinta, iar noi vrem sa ne salvam prin pofte si ura. EL nu si-a tocmit avocati si nu a platit mita ca sa nu fie crucificat. EL nu avea arma de lupta impotriva unei lumi intrate in declin, decat iubirea si suferinta. Oare nu am ajuns si noi in momentul in care trebuie sa privim adanc in noi, ca sa intelegem, ce se intampla.
Suferinta inseamna, sa renunti la ceva, pentru a accepta altceva. Tragedia noastra , consta in aceea ca unii dintre noi nu au renuntat la nimic din lumea veche din care am iesit in 1989, dar sunt gata sa accepte totul din lumea noua, in care am intrat. Nu poti sa nu renunti la satana, daca doresti sa-l accepti pe Dumnezeu. Nu poti sa mergi la biserica sa te inchini lui Dumnezeu si apoi sa votezi cu, urmasii comunistilor atei. Ori una, ori alta, nu poti lucra concomitent si cu satana si cu Dumnezeu. Fiecare trebuie singur, in mod solidar, sa aleaga la ce renunta, iar decizia de a accepta sau a renunta se face numai prin iubire si suferinta, nu prin ura.
Tot ce se intampla in jurul nostru, pare sa se intample in planuri paralele de care suntem legati prin dusmanie si ura si nu prin solidaritate. Ca urmare le “apreciem” pe toate cu celebrul nostru slogan national: “ Da-i in ma-sa!”. Vedem ca anumiti oameni politici locali sau de la centru fura “ Da-i in ma-sa!”, vedem ca oamenii se bat si se injunghie “Da-i in ma-sa!”. Totul este de “Da-i in ma-sa!”.
O comunitate umana care traieste cu asemenea filozofie este pierduta. Deoarece unde exista “Da-i in ma-sa!” nu exista sentimentul solidaritatii. Suntem in eroare sa credem ca lumea s-a construit pe violenta si prin “Da-i in ma-sa!” .Tot ce avem mai bun , tot ce exprima esenta umana si morala, s-a creat prin solidaritate, iubire si suferinta. Printr-o suferinta impartita in mod echidistant……ne nastem prin suferinta mamelor noastre si murim numai prin suferinta noastra, adica printr-o suferinta solidara, iar intre aceste doua suferinte se afla drumul scurt al vietii noastre, ce trebuie asumat ca ceva inevitabil. Cand eram copil mi-a placut un joc de cuvinte legat de viata, omul cand se naste rosteste vocala A, iar cand moare spune cuvantul, MOR, iar viata omului decurge intre A si MOR, adica AMOR, superb nu credeti?
Adevarata dramă a zilelor noastre e ca noi cautam să fim fericiți în mod individual, fiecare în lumea lui, prin desolidarizare și prin „Da-i în ma-sa!”, și nu realizam că așa ceva e imposibil. Deocamdata atat am avut de spus si sper ca nu v-am plictisit prea tare.
Mai avem cateva zile pana pe 27 septembrie si inclin sa cred, ca sentimentul solidaritatii si iubirii fata de oameni, (si nu cel al “Da-i in ma-sa!”) , sa fie farul calauzitor atunci cand ne aflam fata in fata numai cu, imaginea constiintei noastre in cabina de vot.
