Oul lui Columb – sensul şi originea expresiei

Oul lui Columb – sensul şi originea expresiei
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Oul lui Columb – sensul şi originea expresiei

Oul lui Columb (în italiană, “Uovo di Colombo”) este o expresie care se referă la o idee sau o descoperire strălucitoare, despre care cei care nu sunt în stare să o realizeze, când li se explică în ce fel s-a putut împlini, spun că este simplă şi uşoară sau se miră că nu s-au gândit […]

Oul lui Columb (în italiană, “Uovo di Colombo”) este o expresie care se referă la o idee sau o descoperire strălucitoare, despre care cei care nu sunt în stare să o realizeze, când li se explică în ce fel s-a putut împlini, spun că este simplă şi uşoară sau se miră că nu s-au gândit şi ei, minimalizând importanta situaţiei respective. Sau, în spiritul unei ziceri autohtone, “După război, mulţi viteji se arată”.

Expresia “Oul lui Columb” a rămas peste timp graţie unei întâmplări relatate de istoricul şi călătorul italian Girolamo Benzoni, în cartea sa “Istoria lumii noi”, publicată în 1565. Acesta povesteşte că celebrul navigator Cristofor Columb, descoperitorul Americii (în 1492), aflându-se la o petrecere cu mai mulţi nobili spanioli, unde principalul subiect de conversaţie era descoperirea Lumii Noi, a trebuit să suporte invidiile si malițiozitắțile unora dintre participanţii la petrecere, care afirmau cu nonşalanţă că, de vreme ce America există, oricine ar fi putut ajunge acolo, dacă s-ar fi gândit.

Cristofor Columb nu a replicat nimic la comentariile aroganţilor nobili, dar, după un timp, dând impresia că vrea să-i provoace la un joc de societate, a dorit să i se aducă un ou şi i-a întrebat pe nobilii comeseni care dintre ei ar reuşi să pună oul să stea drept pe unul dintre capete.

Au încercat pe rând, dar nimeni nu a reuşit, după care Columb a bătut uşor oul la unul dintre capete şi l-a aşezat în poziţie verticală pe farfurie. “Aşa ne-am gândit şi noi” – ar fi spus nobilii, cărora Cristofor Columb le-a replicat: “Cu siguranţă, trebuia doar să vă treacă asta prin gând!”. Mesajul legat de “Oul lui Columb” era clar: după ce o faptă a fost făcută, toată lumea are impresia că ştie cum să o facă.

După unele mărturii, anecdota cu “oul” a circulat şi în alte variante, mai vechi, anterioare perioadei în care a trăit descoperitorul Americii (adică secolul al XV-lea), şi ar fi fost “adaptată”, devenind consacrată in forma “Oul lui Columb”, din momentul în care a fost legată de renumitul navigator. Astfel, Giorgio Vasari, pictor şi scriitor italian, povesteşte că Filippo Brunelleschi, un tânăr arhitect, în jurul anului 1400, a proiectat o cupolă neobişnuit de mare şi de grea, pentru Catedrala Santa Maria, din Florenţa.

Oficialii oraşului, neîncrezători în capacitatea tânărului de a duce la bun sfârşit lucrarea, ar fi cerut să vadă proiectul acelei cupole, dar Brunelleschi le-a cerut mai întâi să facă să stea în poziţie verticală un ou. Evident, nimeni nu a reuşit şi atunci arhitectul a făcut gestul de a lovi uşor oul la un capăt, făcându-l să stea vertical. Ceilalţi candidaţi la ridicarea cupolei au protestat că şi ei ar fi putut să aşeze oul vertical, la care Brunelleschi le-a replicat faptul că, probabil, şi ei ar fi putut ridica respectiva cupolă, dacă aveau proiectul. Urmarea a fost că Brunelleschi a fost însărcinat să ducă la bun sfârşit ridicarea cupolei catedralei Santa Maria.

Cu siguranţă, expresia internaţionalizată “Oul lui Columb” (se foloseşte în multe limbi, cu acelaşi sens) va rămâne vie multă vreme. Este de ajuns să ne uităm în jur să vedem cum reacţionează majoritatea oamenilor când este vorba de meritele şi reuşitele autentice ale cuiva.

(Destepti.ro )


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta