Asa scria Ion Ghica in volumul de „Scrisori către Alecsandri”, in anul 1880. Am sa reproduc un fragment din acest volum si deasemenea, rog cititorul sa citească cu atenție ceea ce urmează, asigurandu-va că veti descoperi multe lucruri interesante.
„În epoca de tranziție, prin care a trebuit să trecem ca să ieșim din starea de umilință în care eram căzuți și să ne rădicăm la o viață civilă și politică, am putut avea multe și mari decepțiuni, am putut întâlni în cale fel de fel de caractere: oameni, unii slabi de înger, cari la momentul chemărei au lipsit de la datoria lor, alții, regretând o stare de lucruri în care trăise, care le convenea și le profita poate, se uita cu dor la trecutul țărei; pe alții, îngrijați de repegiunea cu care se succedau aspirațiunile și exigențele naționale, rămâneau înapoi; pe mulți îngâmfați de succesele națiunei, la cari nici cu gândul nu gândise, își atribuiau lor tot meritul, fără a voi să recunoască cea mai mică participare nici mersului natural al lucrurilor, nici împrejurărilor dinafară. Am putut vedea oameni orbiți de invidie sau de ambiție cari nu au cruțat nici intriga, nici clevetirea, pentru a ajunge sau pentru a se susține la putere sau la favoare, sau pentru a-și face o popularitate……Oamenii pe cari instituțiunile, împrejurările sau educațiunea i-a pus în fruntea unei națiuni sunt datori să fie înainte-mergătorii ei, să nu caute niciodată să împiedice mersul progresului, ci să lase toată latitudinea și toată libertatea inițiativei individuale, mai ales în ceea ce privește industria și comerțul, căci ele nu se pot conduce decât numai de luminele științei cari singure pot arăta drumul care conduce pe om a deveni folositor și necesar societăței în care trăiește. ”.
Fragmentul de mai sus se referă la realităţile de pe la mijlocul secolului XIX, exprimă adevăruri perfect valabile şi in ziua de azi. Calitatea elitelor, patriotismul lor, responsabilitatea lor în faţa naţiunii, atat de logic si corect si totusi atat de dificil de pus in practica in Romania anului 2020.
Acum in zilele noastre, Romania, nu-și găsește identitatea și rosturile. Ca o corabie smulsă din port de furtuni, „Romanica”, cum o dezmiardă unii, plutește, izbită de valuri, într-o mare straina și dușmanoasa. În toți acești ani de după Revolutia din 1989, Romania a fost ținută în șah de o clasa politica , incompetenta, lacoma, fara pic de empatie pentru popor si de o incultura politica si sociala, crasa.
Toate partidele politice care s-au perindat la putere de la 1990 încoace au fost într-o masura mai mare sau mai mica create de Catavenci, Branzovenesti intr-un cuvant de profitori lacomi de ultima speta . Aceste „elite naționale” ale Romaniei nu au căutat soluții în interior, pentru modernizarea tarii, ci numai in exterior. Politicienii noștri, din interese electorale, si nu numai, alimentează cu bună știință aceste iluzii. Aflata în solda acestor politicieni, presa scrisa si vorbita, le ține și ea isonul. Nu-mi amintesc, în aceste trei decenii și ceva ce s-au scurs de la momentul 1989 să fi existat vreo dezbatere serioasă de idei pe tema viitorului acestei țari.
În campaniile electorale politicienii si televiziunile aservite mint si intoxica societatea, o manipuleaza fara rusine, sau jena. A existat o șansă istorică de a ieși din acest cerc vicios – acesta a fost momentul Decembrie 1989. Dar această șansa a fost ratata. Ca urmare, Romania bate pasul pe loc, cetățenii fug din țară, hoția și corupția fac ravagii, saracia se adanceste și nimeni nu cauta soluții, toți așteaptă izbavirea de la Dumnezeu poate.
Nimeni nu caută soluții in interior. Nimeni nu studiază experiența noastră istorică. Or, experiența romaneasca, a formarii și consolidării Statului Roman ne-ar sugera unele idei extrem de interesante.
In concluzie, nu trebuie sa le mai lăsăm „oamenilor care n-au citit decât o carte” dreptul să decidă, din nou, pentru noi, incotro mergem. Acestia, ne-am convins, ne pot duce doar spre pierzanie.
