Deşi originea jocului este încă necunoscută şi misterioasă, este foarte probabil că şahul se trage din Orient, chiar dacă a fost preluat şi foarte apreciat în Occident. La început, şahul a făcut parte din strategia de război şi prin urmare, a fost aplicat de Kshatriya (casta războinică).
Piesele negre şi albe simbolizează întunericul şi lumina, războiul dintre Titani şi Zei sau dintre zeităţile Asura şi cele Deva.
Tabla de şah constituie lumea vizibilă aflată sub puterea dualităţii dintre alb şi negru sau Yin şi Yang. Aceasta cuprinde 64 de pătrate, 64 fiind numărul de realizare a unităţii cosmice. Există 64 de hexagrame în I Ching, Cartea schimbărilor. Cele 8 trigrame cu cele 8 combinaţii ale lor reprezintă 64 de modificări sau stări de tranziţie. Acestea sunt într-un proces de continuă transformare prin modificarea uneia dintre cele 3 linii ale trigramelor.
Acesta este simbolul vieţii: permanenţă, dar şi continuă schimbare. „Nimic nu este static”, a spus Hermes Trismegistus în Tabula smaragdina care, prin cele 7 principii, sintetizează întreaga înţelepciune a Egiptului Antic.
Tabla de şah simbolizează atât spaţiul în care acţionează forţele cosmice, cât şi spaţiul interior al omului, în care acesta se luptă cu sine însuşi. Cu alte cuvinte, acest spaţiu este câmpia Kurukshetra din Mahabharata.
Şahul se bazează pe inteligenţă şi concentrare. Acesta este motivul pentru care este mai uşoară învăţarea logicii şi practicii jocului direct pe tabla de şah, decât studiul unui manual de strategie.
Potrivit profesorului Klaus, decan al Facultății de Filosofie la Universitatea Humboldt, „omul învaţă mai bine jucând, decât ascultând lecţii abstracte”. Acest fapt explică impactul avut de „regele jocurilor”: jucătorul învaţă prin practică să îmbine controlul de sine, controlul minţii şi disciplina analitică, prin dezvoltarea treptată a utilizării logicii. În acest dialog, parţial ştiinţific, parţial magic, analitic, dar şi intuitiv, elocvent, dar şi silenţios, are loc duelul mental care este jocul de şah.
( Noua Acropola )
