Schisma memoriei româneşti: 23 august 1939 şi 23 august 1944

Schisma memoriei româneşti: 23 august 1939 şi 23 august 1944
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Schisma memoriei româneşti: 23 august 1939 şi 23 august 1944

  Există date care marchează indelebil destinul şi devenirea unor popoare. Sau ale lumii. Evreii şi-au văzut distrus Templul de două ori în răstimp de o jumătate de mileniu, în aceeaşi zi calendaristică, din vară. Germanii îşi deploră căderea din civilizaţie şi-şi reflectează urcuşul spre piscul ei, prin reunificare, la data de 9 noiembrie. În adâncul sufletelor românilor, […]

  Există date care marchează indelebil destinul şi devenirea unor popoare. Sau ale lumii. Evreii şi-au văzut distrus Templul de două ori în răstimp de o jumătate de mileniu, în aceeaşi zi calendaristică, din vară. Germanii îşi deploră căderea din civilizaţie şi-şi reflectează urcuşul spre piscul ei, prin reunificare, la data de 9 noiembrie.

În adâncul sufletelor românilor, care au trecut şi singuri, şi împreună cu evreii şi germanii prin momente grele şi înălţătoare ale propriei istorii, continuă să rezoneze ecourile zilei de 23 august. Mare parte din nenorocirile României postcomuniste şi ale Basarabiei postsovietice, fracturile parcă de nelecuit ale Europei actuale şi ale democraţiilor ei, ţin de carenţele memoriei istorice legate de această zi.

Nici o neînţelegere nu mi se pare mai plină de consecinţe morale şi politice grave, decât incapacitatea de a intelege semnificaţiile intercorelate ale zilelor de 23 august 1939 şi 23 august 1944.  Amnezia în legătură cu urmările erupţiei de la 23 august 1939, când alianţa dintre Berlin şi Moscova a inaugurat un şir de tragedii, nu trebuie sa puna stapanire pe romani. Urmările acestui dezastru iniţial, depăşite între timp de baltici şi polonezi, nu s-au încheiat, pentru români. Nici Basarabia, nici nordul Bucovinei, nici alte teritorii înstrăinate atunci prin rapt n-au fost recuperate ulterior. Ce-i drept, nu doar din vina marilor puteri.

Dar nu e clar de ce, după trei decenii de la răsturnarea regimului comunist, mulţi români continuă să-şi cultive orbirea cu privire la celălalt versant al istoricei zile. Or, lovitura de stat regală de la 23 august 1944, când, sfătuită de lideri luminaţi ca Iuliu Maniu, ţara şi-a oferit şansa extraordinară de a pune capăt fatalei ei alianţe cu Hitler, cel vinovat şi de raptul din nord-vestul Transilvaniei, n-a însemnat doar întoarcerea armelor româneşti împotriva monstrului nazist. Ci şi reantoarcerea României în circuitul şi familia unor neamuri civilizate, pe care, condusă spre dezastrul hitlerist de elita ei fascistă, pro-nazistă şi legionară, naţiunea romana începuse să le părăsească şi să le trădeze valorile cu mulţi ani înainte. 

In UE ziua de 23 august, este marcata incepand cu anul 2009 ca „Ziua europeană a comemorării victimelor tuturor regimurilor totalitare şi autoritare”.

În ciuda toxicei propagande comuniste, care a mutilat chipul uman şi sensul frumos ale zilei de 23 august 1944, e bine să ne bucurăm şi de „eliberarea de fascism”. Mai mult decât de festivităţi, românii au nevoie de educaţie adecvată şi de şcoli în care istoria să se predea în toată complexitatea ei, în spiritul onestităţii, al libertăţii, al adevărului şi al dreptăţii. Iar romanii de pe cele doua maluri ale Prutului, marcaţi încă, deşi diferit, de trauma lui 23 august 1939, de o întregire a memoriei, care să nu mai ignore fie cataclismul nazist, fie pe cel comunist.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta