Sofocle

Sofocle, mare dramaturg al Antichității, a trăit între 497/496 – 406 î.Hr., în perioada de apogeu a Atenei, care devenise capitala lumii elenistice. Născut în localitatea Colono de lângă Atena, într-o familie înstărită, Sofocle are parte de o bună educație literară și muzicală (Homer, ciclul epic, lirică, elegie), dar și sportivă. Foarte talentat, la vârsta […]

Sofocle, mare dramaturg al Antichității, a trăit între 497/496 – 406 î.Hr., în perioada de apogeu a Atenei, care devenise capitala lumii elenistice.

Născut în localitatea Colono de lângă Atena, într-o familie înstărită, Sofocle are parte de o bună educație literară și muzicală (Homer, ciclul epic, lirică, elegie), dar și sportivă. Foarte talentat, la vârsta de 16 ani a condus corul de tineri din cadrul spectacolului triumfal dedicat victoriei de la Salamina împotriva perșilor. Și-a îndeplinit datoria de bun cetățean, fiind ales de mai multe ori în funcții publice de mare responsabilitate, de la helnotam (șef al vistieriei) la strateg (comandant militar) și arhonte (magistrat din Consiliul de conducere), dând dovadă de diplomație și deosebite calități organizatorice.

În 468 î.Hr. se pune în scenă prima sa tragedie, Triptolem, cu care deschide șirul celor 24 de victorii obținute la concursurile dramatice organizate anual în Atena. Opera sa de debut, ce aduce în prim-plan legenda eroului de la care omenirea învață cultivarea pământului, susține mențiunea lui Plutarh privind inițierea lui Sofocle în Misteriile de la Eleusis.

OPERA

După Aristofan din Bizanț, Sofocle ar fi scris 130 de piese. Din acest ansamblu extrem de bogat se păstrează integral doar șapte: Aiax (467-446 î.Hr.), Trahinienele (465-444 î.Hr.), Antigona (442 î.Hr.), Oedip Rege (aprox. 429 î.Hr.), Electra (aprox. 413 î.Hr.), Filoctet (409 î.Hr.), Oedip la Colono (401 î.Hr.) – lucrare postumă. În operele de început, Sofocle este influențat de Eschil, dar își consolidează treptat un stil propriu, diferit, devenind creator al unui alt gen literar numit dramă; drama se caracterizează prin personaje individualizate și un dinamism al acțiunii care se desfășoară în virtutea voinței puternice a protagoniștilor. Acțiunea nu atinge culmile inexorabilului și ale fatalității din tragedie, dar permite aprinderea unei scântei de speranță care asigură în final victoria luminoasă a protagoniștilor.

Sofocle a continuat inovațiile în domeniul teatrului: a renunțat la tetralogia legată, a introdus al treilea actor și decorurile pictate pe scenă. Tetralogia legată presupunea piese cu o acțiune extrem de simplă, legate între ele printr-o unică idee religioasă. Sofocle complică, însă, acțiunea și trece în prim-planul pieselor sale omul cu voință puternică și nobilă. Din bogata materie legendară avută la dispoziție, Sofocle alege acele episoade care presupun nu o intervenție a zeilor, ci o înfăptuire omenească.

Prin procedeul așa-numitei discuții dramatice cu interlocutori umani sau divini și luând parte la întâmplări de factură morală, personajele sunt nevoite să își valideze convingerile și principiile de viață sau să le reconsidere. Suferințele îndurate nu întunecă rațiunea, care rămâne trează și iese întărită din aceste confruntări.

Idei filosofice

Teatrul lui Sofocle are finalitate pedagogică, exprimată prin răsturnările de situație și suferințele eroilor din care rezultă necesitatea unei pedepse în sensul de îndreptare sau purificare. Se evidențiază valoarea înțelepciunii naturale și a echilibrului ca resort interior al oricărei acțiuni juste și este denunțată lipsa de măsură drept cauză a suferinței. Se regăsesc multe valori și concepte filosofico-religioase în opera lui Sofocle, cum ar fi: fragilitatea ființei umane și a valorilor sale trecătoare, respectul pentru familie și patrie, un oarecare pesimism vital prin care moartea este văzută ca o posibilă eliberare, credința fermă în nemurirea sufletului și într-un Destin mai înalt al omului. În raport cu viața cetății, în măsura în care omul își îndeplinește conștient și corect îndatoririle de cetățean, el respectă Legile Naturii și își cucerește propria nemurire.

Valoarea operei lui Sofocle rezidă în percepția asupra omenescului, ale cărui aspecte etice, estetice și spirituale se completează reciproc. Lucrările lui au constituit sursă de inspirație și model al expresiei artistice pentru numeroși autori care, în toate timpurile, au dezvoltat și îmbogățit acest gen literar.

( Noua Acropola )


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta