Spor de praf la Avocatul Poporului: Director – 2.500 lei/lună, șef serviciu – 1.600, auditor – 1.400

Spor de praf la Avocatul Poporului: Director – 2.500 lei/lună, șef serviciu – 1.600, auditor – 1.400
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Spor de praf la Avocatul Poporului: Director – 2.500 lei/lună, șef serviciu – 1.600, auditor – 1.400

( Petre Bădică – Newsweek ) Instituția condusă de Renate Weber oferă sume consistente angajaților sub pretextul că aceștia își obosesc ochii în fața computerului, în praf, iar pe birouri se găsesc diverse bacterii. Aceste sporuri pot fi printre cele analizate de Guvern pentru a fi diminuate. Guvernul analizează, în vederea elaborării proiectului de buget […]

( Petre Bădică – Newsweek )

Instituția condusă de Renate Weber oferă sume consistente angajaților sub pretextul că aceștia își obosesc ochii în fața computerului, în praf, iar pe birouri se găsesc diverse bacterii. Aceste sporuri pot fi printre cele analizate de Guvern pentru a fi diminuate.

Guvernul analizează, în vederea elaborării proiectului de buget pentru 2021, situația sporurilor acordate în sectorul public pentru a vedea care dintre ele se justifică, a declarat, luna aceasta premierul Florin Cîțu.

Premierul își poate arunca o privire spre instituția Avocatului Poporului care funcționează în București la parterul unei clădiri cu geamuri mari de sticlă, renovată. Angajații primesc mii de lei pentru condiții de muncă vătămătoare deși nu lucrează nici în mine, nici în furnale, ci din fața computerului ca milioane de alți români.

Diferența este că angajații Renatei Weber primesc sporuri grase pentru condiții (închipuit) vătămătoare.

Director: spor de condiții vătămătoare 2.500 lei/lună; salariul lunar – 18.300 lei 

Șef-serviciu: spor de condiții vătămătoare 1.600 lei; salariul lunar – 13.500 lei   

Auditor: spor de condiții vătămăgtoare 1.500 lei   , salariul lunar – 12.000 lei    

Consilier: spor de condiții vătămătoare 1.350 lei; salariul lunar –  11.500 lei  

Șofer: spor de condiții vătămătoare  650 lei, salariul lunar – 6.000 lei.

O „atenție” pentru a închide gura subalternilor

     PSD a lăsat o bombă cu ceas în buget. Zeci de mii de angajați din ministere, primării, prefecturi, Senat și Camera Deputaților primesc, lunar, sute sau chiar mii de lei sporuri pentru că ar munci în condiții periculoase, grele și vătămătoare. Pe acest considerent, se plătesc, de la buget, milioane de euro pe lună, suma exactă neputând fi precizată pentru că instituțiile nu sunt cooperante.

Sporurile pentru condiții  vătămătoare au explodat în guvernarea PSD. În ultimii doi ani, în diverse ministere, ele s-au triplat.

Funcționarii publici și personalul contractual pot beneficia de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, corespunzător timpului lucrat.

În realitate, ele sunt o șpagă din bani publici pe care șefii (numiți politic, în cazul nostru de PSD) o dau pentru fidelizarea subalternilor. 

Sporul pentru condiții deosebit de periculoase, condiții periculoase și condiții periculoase sau vătămătoare de muncă se acordă potrivit buletinelor de determinare prin expertizare a locurilor de muncă, ce se eliberează pe baza următoarelor criterii: a) înregistrarea de îmbolnăviri profesionale ca urmare a activității desfășurate la locul de muncă; b) gradul de creștere a indicilor de morbiditate la locurile de muncă respective; c) înregistrarea unor cazuri de accidente de muncă produse la locul de muncă. 


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta