Stăpânirea austriacă în Bucovina. Cum a fost transformat nordul Moldovei

Stăpânirea austriacă în Bucovina. Cum a fost transformat nordul Moldovei
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Stăpânirea austriacă în Bucovina. Cum a fost transformat nordul Moldovei

( Iulian Sîmbeteanu – Historia ) Cei 144 de ani de stăpânire austriacă în Bucovina au avut un bilanț contradictoriu pentru populația românească. Pe de o parte, teritoriul scos de sub influența otomană a cunoscut o lungă perioadă de pace, chiar și în timpul războaielor napoleoniene, fiind ferit de invaziile turcilor sau ale rușilor. Mai […]

( Iulian Sîmbeteanu – Historia )

Cei 144 de ani de stăpânire austriacă în Bucovina au avut un bilanț contradictoriu pentru populația românească. Pe de o parte, teritoriul scos de sub influența otomană a cunoscut o lungă perioadă de pace, chiar și în timpul războaielor napoleoniene, fiind ferit de invaziile turcilor sau ale rușilor. Mai mult: integrată în Imperiul Habsburgic, Bucovina a fost influențată direct și mai rapid de ideile moderne europene.

Administrația austriacă a modernizat instituțiile, a introdus separarea justiției de administrație, a stimulat dezvoltarea economiei, încurajând agricultura, meșteșugurile și comerțul. Pe de altă parte, românii ortodocși au fost ținta unor abuzuri ale administrației, care au generat migrații, masive în anumite perioade, spre Moldova. În această perioadă, principalele pârghii de conducere ale vieții politice, culturale și economice, ale administrației și justiției au fost acaparate de austrieci, care au încurajat colonizarea și imigrația, transformând Bucovina dintr-o regiune locuită preponderent de români într-un mozaic multietnic.

Inițial, pentru denumirea provinciei au fost utilizate diferite toponime, printre care „Moldova austriacă”, pentru a o deosebi de „Moldova turcească”, sau „Comitatul Sucevei”. Cu timpul, pentru a face uitată legătura cu Moldova, a fost adoptată denumirea de „Bukowina”, de la cuvântul slavon „buc”, ce înseamnă „pădure de fagi”, „făget”.

Stăpânirea austriacă în Bucovina poate fi încadrată în trei mari etape. În perioada administrației militare (1774-1786), provincia a fost condusă de un general, care avea și atribuții de consilier imperial. Acesta avea reședința la Cernăuți și era sprijinit de un aparat ofițeresc. În perioada administrației civile galițiene (1786-1848 și 1850-1861), provincia Bucovina a fost desființată, fiind alipită Galiției și condusă de un „căpitan districtual”. În perioada 1861-1918, provincia Bucovina a fost reînființată, primind statut de ducat autonom, cu o dietă proprie, o stemă și reprezentanți aleși în parlamentul de la Viena.

Administrația militară, cea mai bună perioadă pentru românii bucovineni aflați sub stăpânire austriacă

După anexare, Bucovina s-a aflat sub administrare militară (1774-1786), aceasta fiind cea mai bună perioadă trăită de românii bucovineni sub stăpânire austriacă. Generalul Karl von Enzenberg (conducător al Bucovinei în anii 1778-1786) cunoștea limba română și a depus eforturi semnificative pentru a păstra relații bune cu boierii și clericii moldoveni. Primul recensământ al provinciei, realizat în această perioadă, a arătat caracterul preponderent românesc al populației. În Bucovina, românii numărau 11.100 de familii, rutenii 1.261, evreii 526, țiganii 294, iar armenii 58. În total, provincia avea circa 70.000 de locuitori, ceea ce însemna o densitatea foarte mică, de aproximativ șapte locuitori pe km².

În perioada administrației militare, populația Bucovinei s-a dublat, în special datorită imigrației din provinciile vecine, în principal Galiția. Spre sfârșitul acestei perioade, ritmul de creștere al populației a scăzut, în principal din cauza numărului mare de locuitori care au emigrat în Moldova în anii 1785-1786. Spre exemplu, în perioada noiembrie 1785-aprilie 1786, 6.937 persoane au părăsit Bucovina, în timp ce din Moldova au venit numai 111. Autoritățile austriece au constatat că în urma acestui proces sute de locuințe au fost părăsite, cele mai multe în centrul și sudul provinciei, unde populația era aproape în totalitate românească.

Modernizarea economiei sub influență austriacă

Administrația austriacă din Bucovina a încurajat dezvoltarea economiei locale, bazată până la anexare, preponderent, pe creșterea animalelor. Agricultura a rămas în continuare ramura economică de bază, însă reformele din acest domeniu au produs atât modificări cantitative – extinderea suprafețelor arabile prin defrișări și asanarea terenurilor mlăștinoase –, cât și calitative: folosirea pe scară largă a îngrășămintelor naturale, introducerea cunoștințelor moderne, a unor unelte noi, a semințelor selecționate sau a unor culturi noi, precum cartoful.

Creșterea animalelor, în special a vitelor, și-a păstrat ponderea însemnată în economia locală, depășind cu mult veniturile obținute din culturile agricole. Încă de la începutul veacului al XIX-lea, Bucovina se situa pe primul loc în imperiu la numărul de animale, raportat la numărul locuitorilor și la suprafața agricolă. Administrația austriacă a sprijinit creșterea animalelor prin înființarea unei herghelii de stat, la Coțmani (1783), mutată la Vășcauți, apoi la Rădăuți, care avea ca scop ameliorarea raselor cabaline. Herghelia s-a extins treptat, devenind un centru zootehnic modern, rar întâlnit în Europa acelor vremuri. Același model a fost folosit și pentru înființarea unor ferme model destinate selectării și îmbunătățirii raselor bovine. Eforturile din aceste domenii au pus bazele unei școli agro-zootehnice înzestrate cu terenuri și specialiști aduși din toate colțurile imperiului.

Meșteșugurile și activitățile industriale s-au dezvoltat în primul rând în domeniul forestier, având în vedere că pădurile ocupau la acea dată aproximativ 50% din teritoriul Bucovinei. Încă din 1792 a fost adoptat primul regulament silvic, care reglementa exploatarea lemnului și introducea măsuri pentru protejarea pădurilor. Pentru a facilita exploatarea forestieră, au fost aduse în zonă primele fierăstraie moderne, acționate de forța apei, și au fost amenajate pentru plutărit cursurile principalelor râuri.

Explorările efectuate de noua administrație au condus la descoperirea unor zăcăminte de metale precum fier, plumb sau argint. La mai puțin de un deceniu de la anexarea Bucovinei, în zonă au început să fie deschise numeroase mine, la Iacobeni, Fundul Moldovei, Pojorâta, Cârlibaba, Vatra Moldoviței etc. În apropierea acestor exploatări miniere au fost înființate și ateliere de prelucrare, cele mai semnificative fiind la Iacobeni și Vama. După un început promițător, majoritatea minelor și atelierelor de prelucrare a metalelor din Bucovina aveau să dea faliment, fie din pricina conținutului scăzut de minereu din zăcământ, fie din pricina concurenței altor meșteșugari din provinciile centrale ale imperiului. Conform statisticilor administrației austriece, ponderea industriei și meșteșugurilor din domeniul metalurgiei nu a depășit niciodată o zecime din din ansamblul economiei bucovinene. O exploatare minieră profitabilă și de durată a fost înființată la Cacica, unde, în 1790, au fost descoperite importante zăcăminte de sare. La începutul secolului al XIX-lea sunt puse bazele turismului bucovinean, în 1821 fiind inaugurată stațiunea balneară de la Vatra Dornei.


Distribuie articolul