Tudor Vladimirescu, trădat de propriii oameni

Tudor Vladimirescu, trădat de propriii oameni
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Tudor Vladimirescu, trădat de propriii oameni

( Dan Falcan – Historia ) La 23 februarie 1821 cade ca un trăsnet vestea dezavuării de către țar a acțiunilor întreprinse de Ipsilanti și de Vladimirescu. Cinci zile mai târziu, Tudor începe marșul spre un Bucureşti părăsit de marii boieri, în frunte cu triumviratul Brâncoveanu-Ghica-Văcărescu, care aflând de dezavuarea țarului, fug din București, adăpostindu-se […]

( Dan Falcan – Historia )

La 23 februarie 1821 cade ca un trăsnet vestea dezavuării de către țar a acțiunilor întreprinse de Ipsilanti și de Vladimirescu. Cinci zile mai târziu, Tudor începe marșul spre un Bucureşti părăsit de marii boieri, în frunte cu triumviratul Brâncoveanu-Ghica-Văcărescu, care aflând de dezavuarea țarului, fug din București, adăpostindu-se la Brașov.

„Era ora adevărului: fără asistența Rusiei, totul era pierdut. Cei care îndrumaseră pe Tudor să ridice poporul la arme au fugit la Brașov, lăsându-l pe conducătorul «Adunării norodului» fără ghidajul politic pe care și-l asumaseră”. (Fl. Constantiniu)

Ipsilanti ajunge și el la Bucureşti pe 25 martie 1821. Șeful Eteriei își stabilește tabăra la Colentina, în timp ce principala tabără a lui Tudor se afla la Cotroceni. Întâlnirea dintre cei doi are loc pe 30 martie, în casele de la cișmeaua Mavrogheni (cam pe unde se află astăzi Muzeul Țăranului Român), dincolo de capul Podului Mogoșoaiei (actuala Calea Victoriei). Ambii conducători se aflau într-o situație dificilă, mai cu seamă din cauza atitudinii țarului. Dar, în timp ce Ipsilanti se vedea confruntat și cu o foarte probabilă reacție dură a Porții, Tudor avusese grijă să mențină relațiile cu Poarta, prin intermediul pașalelor de la Dunăre (Silistra, Brăila, Giurgiu) și să-și reglementeze raporturile cu „țara legală”, adică cu boierii încă rămași în București.

În acest sens, Tudor dă un „jurământ” scris prin care se angajează să recunoască ca reprezentant legal al țării „vremelnica ocârmuire” (practic, boierii rămași în București), în care figura centrală era marele vistier Alexandru Filipescu-Vulpe. În realitate, „vremelnica ocârmuire” reprezenta aparența puterii, iar Tudor – realitatea ei. Sau, cum sugestiv nota cronicarul Dobrescu: „Tudor era poruncitor țării”. Oricum, în cadrul întâlnirii Tudor – Ipsilanti, cei doi reușesc să se pună de acord asupra unui singur lucru precis: delimitarea teritorială a autorității lor. În fapt, fiecare păstra ceea ce deja avea: Tudor – Oltenia și județele din sudul Munteniei; Ipsilanti – județele de sub munte din Muntenia.

Lașul Ipsilanti își va petrece ultimii șapte ani de viață în închisoare

Relaţiile dintre cei doi lideri revoluționari se deteriorează văzând cu ochii, Ipsilanti gândindu-se cum să-și adauge pandurii lui Tudor propriilor săi oameni și să încerce să ajungă în Grecia, unde de asemenea izbucnise revolta împotriva Porții. Tudor preconiza o retragere a oastei sale în Oltenia, unde să reziste până când Poarta din proprie inițiativă sau Poarta presată de Rusia îi va satisface doleanțele.

În conflictul dintre grec și român „Ipsilanti a fost ajutat de faptul că liderul român îi înstrăinase pe unii dintre comandanții săi atunci când executase câțiva ofițeri panduri pentru jaf”. (Barbara Jelavich) 

Într-adevăr, cu ajutorul acestor „disidenți” și în atmosfera ciudat de pasivă a pandurilor săi, Tudor Vladimirescu este răpit de către oamenii lui Ipsilanti, dus la Târgoviște, unde este torturat, judecat și executat în noaptea de 8 spre 9 iunie 1821. Zece zile mai târziu, eteriștii aveau să sufere o înfrângere zdrobitoare la Drăgășani, în lupta cu turcii. 

Lașul Ipsilanti își părăsește armata înainte de sfârșitul bătăliei, refugiindu-se în Transilvania. Arestat de către autoritățile austriece, își va petrece ultimii șapte ani de viață în închisoare. Revolta izbucnită în Pelopones la 2 aprilie 1821 va duce după multe avataruri și la implicarea puterilor europene (Anglia, Franța și Rusia) la independența Greciei, recunoscută internațional în februarie 1830. Primul președinte al noii republici elene va fi Ioan Capodistrias, nimeni altul decât fostul ministru de Externe rus. A fost și el asasinat, pe 9 octombrie 1831, pe treptele bisericii Sfântul Spiridon din Nafplio, de către rivalii săi politici greci.

Revoluția lui Tudor Vladimirescu, dependentă total de factorii externi

Nicio ridicare în masă a românilor (răscoală, mișcare revoluționară sau revoluție), poate cu excepția Revoluției din decembrie 1989, n-a fost atât de dependentă de factorii externi, la care am făcut referire mai sus, precum acţiunea inițiată de Tudor Vladimirescu în 1821. Deşi revoluția a fost înfrântă, iar liderul ei ucis, meritul căpitanului de panduri rămâne întreg. Domniile pământene au fost restabilite în 1822, iar drumul spre modernizarea Țărilor Române și spre independență era larg deschis. Fără Tudor și fără jertfa lui n-ar fi fost posibilă nici Unirea Principatelor de la 1859, nici obținerea neatârnării ei la 1877. Iar asta la scara istoriei nu e puțin lucru.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta