Scriitorul sovietic Leon Motchane, spunea la începutul invaziei germane în Uniunea Sovietica: „Ce idee absurda a lui Hitler! Nu-i cunoaște pe ruși. Nu contează dacă le place sau nu le place Stalin și regimul lui, asta nu mai contează. Sfânta Rusia este atacată și ei o vor apăra. Până la ultimul om. Și sunt invincibili… Hitler a repetat greșeala lui Napoleon. Chiar dacă scapă cu câteva succese timpurii, s-a aruncat într-o groapă fără fund. El este condamnat deja. Să bem până la victorie!”
Până în aprilie 1941, la puțin peste un an și jumătate de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, Germania nazistă era stăpâna Europei.
Tot ceea ce ii mai stătea în cale era Marea Britanie și imperiul ei. Micuța națiune insulară a stat sfidătoare, dar a fost periculos de vulnerabilă după o serie de înfrângeri în nordul Franței, Norvegia, Orientul Îndepărtat, Grecia și Creta. Adolf Hitler a admirat întotdeauna Imperiul Britanic și încă credea că îl poate aduce la masa negocierilor pentru pace. El visa să cucerească Europa în timp ce Imperiul Britanic sa controleze restul lumii. Hitler bănuia că Marea Britanie continuă să lupte pentru că a căutat un eventual sprijin la Uniunea Sovietică.
Așadar, liderul german a calculat că ar putea izola Marea Britanie printr-un război rapid în Est, răsturnând regimul lui Iosif Stalin și zdrobind bolșevismul rus, pe care îl detesta. O invazie a Rusiei ar oferi Germaniei și „lebensraum” spațiul vital. Acesta a fost unul dintre scopurile lui Hitler de la primele sale predici.
La mai puțin de o lună după ce o Franța umilită s-a predat Germaniei la începutul verii anului 1940 și, în timp ce se gândea la o invazie a Angliei, Hitler ordonase să se elaboreze planuri pentru o invazie a Rusiei în primăvara lui 1941. El a povestit comandanților militari germani intențiilor sale în timpul unei conferințe la cabana sa din Berchtesgaden, pe 31 iulie 1940. Planul implica 120 de divizii, care să treacă prin Ucraina până la râul Nipru, în timp ce restul armatei ar avansa prin statele baltice și mai departe spre Moscova. Hitler a estimat că operațiunea va fi finalizată în cinci luni, înainte de debutul iernii rusești.
Odată Rusia cucerita, Marea Britanie practic impotentă și SUA nedorind să intre în război, promisiunea lui „Reichul de o mie de ani” era asigurată. La 18 decembrie 1940 a fost emisă Directiva nr. 21 de autorizare a Operațiunii Barbarossa. Ignorând lecția amară a armatei lui Napoleon în Rusia în 1812, liderul nazist a trimis Wehrmacht-ul la o soartă și mai rea pe vastele și înfriguratele stepe ale Rusiei. In 1940, Hitler nu avea nicio îndoială că armata sa, cea mai puternică din lume, va învinge orice rezistență in Rusia. În anul 1920, el spunea: „Acest imperiu colosal din est este pregătit pentru dizolvare”. În 1941, spunea: „Nu trebuie decât să dau cu piciorul în ușă și întreaga structură putredă a Rusiei se va prăbuși”.
Operațiunea Barbarossa a fost în cele din urmă lansată duminică, 22 iunie 1941. La ora 2:00, peste 7.000 de tunuri germane de campanie de toate calibrele au început să bombardeze ținte in Uniunea Sovietica, în timp ce pe cer zburau 1.000 de bombardiere germane în drumul lor spre aerodromurile sovietice, instalațiile militare și centrele de comunicații. Un obiectiv cheie a fost distrugerea Forțelor Aeriene Roșii. Invazia a cuprins trei grupuri de armate având trei milioane și jumătate de oameni împărțiți in 153 de divizii, 3.600 de tancuri, 7.000 de piese de artilerie, 600.000 de vehicule motorizate și 625.000 de cai de transport. Sprijinul aerian era compus din 2.700 de bombardiere si avioane de vânătoare.
Hitler era vesel și extrem de încrezător. „Înainte să treacă trei luni”, a promis el în acea zi „vom asista la prăbușirea Rusiei, asa care nu s-a mai văzut niciodată în istorie”.
În fața germanilor se aflau aproximativ 140 de divizii de infanterie și 40 de brigăzi de tancuri ale Armatei Roșii conduse de mareșalului Georgi Jukov, însumând aproximativ 2,9 milioane de oameni, 10.000-15.000 de tancuri, și 8.000 de avioane de lupta.
Scopul specificat al armatelor germane a fost mai degrabă să distrugă armata sovietica decât să cucerească orașe. Hitler și generalii săi au convenit că forțele sovietice trebuie să fie prinse și bătute în vestul Rusiei aproape de graniță. Strategia germanilor era că Armata Roșie ar putea sa se retragă în interiorul Rusiei, atrăgând armata germana într-un război de uzură la marginea Asiei.
Soldații sovietici au luptat curajos, dar au suferit înfrângeri grele. Totul a mers bine, deși distanțele mari și infrastructura slaba au îngreunat în curând programul german, deoarece diviziile de tancuri au trebuit să se oprească și să aștepte infanteriei care se mișcă lent și provizii. În august, Hitler și ministrul său de propagandă, Josef Goebbels, au recunoscut că au „subestimat în mod evident puterea sovietică și, mai ales, echipamentul Uniunii Sovietice”. Au fost forțați să realizeze că regimul din ce în ce mai eficient al lui Stalin a reușit să creeze o bază industrială puternica.
După bătălia Moscovei, armatele germane s-au retras lent în condiții disperate. Atacurile sovietice au amenințat să-i învăluie într-o înfrângere la fel de dezastruoasă ca cea a Marii Armate a lui Napoleon în 1812.
Apoi, după ce au fost organizate noi bătălii aprige la Kalinin, Orel, râul Don, Krasnodar, Stalingrad, Kursk, Lvov și în alte locuri pe vastul Front de Est timp de încă trei ani. Devenind din ce în ce mai puternică, Armata Roșie i-a împins nemilos pe germani înapoi până la Varșovia, Budapesta, Prusia de Est, Viena și Berlin.
