Valul de atentate teroriste din Europa

Valul de atentate teroriste din Europa

By Alin Silitra – candidat USR-PLUS Vaslui, pentru Senatul Romaniei Valul de atentate teroriste din Europa ultimelor săptămâni mi-a amintit de concluziile cu care mi-am încheiat lucrarea de licență, având ca temă exact acest fenomen, din urmă cu 14 ani, constatând cu mâhnire că lumea n-a prea făcut pași în direcția înlăturării pericolului terorist, ci […]

By Alin Silitra – candidat USR-PLUS Vaslui, pentru Senatul Romaniei

Valul de atentate teroriste din Europa ultimelor săptămâni mi-a amintit de concluziile cu care mi-am încheiat lucrarea de licență, având ca temă exact acest fenomen, din urmă cu 14 ani, constatând cu mâhnire că lumea n-a prea făcut pași în direcția înlăturării pericolului terorist, ci dimpotrivă, pare să-l fi potențat, prin abordări care contravin respectivului scop.

<< Globalizarea a devenit un proces ireversibil, iar războiul a devenit global înainte de globalizarea deplină a celorlalte aspecte fundamentale ale existenţei umane, odată cu războiul globalizându-se şi terorismul ca o altă faţetă a ameninţării.

După Baudrilard, terorismul este produs de globalizarea însăşi ca un virus autodistructiv, „Triumfătoarea globalizare luptându-se cu ea însăşi”. Într-o lume a cărei totalizare distruge alternativa politică, singura alternativă este chiar distrugerea lumii respective.

Întorcând provocator celebra frază a lui Clausewits: „războiul este continuarea politicii cu alte mijloace, iar terorismul – un alt fel de a duce războiul – reprezentând o altă faţetă a politicii”, Baudrillard consideră că terorismul ca fenomen global nu este altceva decât reinventarea războiului, de data aceasta ca o continuare a „lipsei de politică” cu alte mijloace.

Acţiunea teroristă a devenit de fapt arma predilectă într-o lume în care politica era demult doar o continuare a războiului cu alte mijloace, iar războiul o altă faţetă a politicii. În ciuda evidenţei, nu terorismul este actorul principal ci politica.

Terorismul serveşte politicii acum aşa cum a servit-o întotdeauna când a apelat la el. Şi ca orice unealtă, nu ea îşi alege stăpânul, ci stăpânul o alege pe ea, odată cu cauza pe care este pusă s-o servească.

Orice motiv este „bun” cu condiţia să fie credibil, atunci când nu vrei altceva decât să-ţi găseşti şi să ţi se ofere o scuză onorabilă pentru actul cel mai oribil la care omul se poate deda: uciderea sistematică cu sânge rece a semenilor.

De la religie şi cărţi sfinte la raţiunea de stat şi revoluţia mondială, de la obida celor deposedaţi la paranoia puterii, întotdeauna s-a găsit „o cauză bună” care să justifice războiul.

Faimoasa teză a lui Samuel Huntington care susţine că „Războiul Rece” a fost urmat de o „ciocnire a civilizaţiilor” are astăzi o credibilitate mai mare decât în 1993, când a fost avansată pentru prima dată. Se poate vorbi astfel, de ciocnirea între aroganţa civilizaţiei occidentale şi intoleranţa lumii islamice.

Asta pentru că, din 11 septembrie 2001, lumea s-a împărţit în două sfere – sfera libertăţii şi democraţiei şi sfera despotismului, a statelor ratate şi a zelului religios.

Acest lucru reflectă felul în care „universalismul occidental” aşa cum îl numeşte Huntington, priveşte întreaga lume, prin prisma unor valori care îşi au originea, semnificaţia şi climatul natural într-un loc ce este doar o mică, deşi zgomotoasă, parte a lumii.

Pe cale de consecinţă, se poate afirma că problema terorismului islamic nu e un produs strict islamic, ci o coproducţie care antrenează deopotrivă problemele societăţii occidentale.

Agenda terorismului islamic este suma acţiunilor sale. El s-a specializat în negaţia totală, s-a „restrâns” maniacal la moartea pură; a devenit o încercare perpetuă de asasinat. Numai că victima nu mai e o persoană sau un grup, ci o civilizaţie.

Occidentul şi Islamul sunt simultane fără a fi contemporane, iar două lumi agăţate de felii diferite de timp nu se pot tolera. Islamul nu e o critică a ideii occidentale, ci o mişcare violentă de regresie spre siguranţa deplină a comunităţii organice şi a individului prepolitic.

În lucrarea sa „Vestul şi Restul – Globalizarea şi ameninţarea teroristă” filozoful englez Roger Scruton identifică drept cauze (endogene) ale vulnerabilităţii lumii occidentale în faţa ameninţării teroriste: „globalizarea şi corectitudinea politică” pentru că ambele nasc o atmosferă de uzare a tot ceea ce înseamnă valoare occidentală.

Oamenii nu sunt „emotional involved” în cadrul acestui mecanism uriaş numit Occident. Lipseşte aderenţa viscerală şi caldă la o comunitate cu a cărei mentalitate să simţi că rezonezi până în străfundurile fiinţei tale.

În societatea islamică, totul e cald şi gregar, protector şi arătător de sens. A fi musulman înseamnă a fi „emotional involved” în comunitatea de crez căreia îi aparţii.

Ideea lui Scruton prezentată succint sună astfel: Avem de-a face cu două societăţi, dintre care una, cea occidentală, organizată pe baza unui contract laic, iar cealaltă, islamică, pe baza unui contract religios.

Toate deosebirile dintre aceste două societăţi de aici pleacă, de la natura contractului pe baza căruia s-a întemeiat viaţa lor socială. Într-o parte contractul este între oameni, de cealaltă parte contractul este între om şi Dumnezeu. Aşa se face că, într-o parte viaţa semenului e intangibilă, iar de cealaltă parte ea este negociabilă. Această distincţie poate fi o explicaţie pentru forţa psihică extraordinară a teroriştilor islamişti.

Indiferent că-i punem la stâlpul infamiei, acoperindu-i cu toate judecăţile intransigente ale unei morale în care e limpede că numai noi credem, indiferent că-i considerăm nişte descreieraţi care au preschimbat jertfa religioasă în armă politică, forţa lor psihică rămâne. Şi în faţa ei, Occidentul, un tărâm care începe să aparţină tot mai puţin occidentalilor, se arată neputincios.

Asta pentru că îi lipseşte un liant spiritual pe care în trecut l-a reprezentat creştinismul şi care a fost substituit în contemporaneitate de mediile intelectuale occidentale prin artificii stângiste de tipul „corectitudinii politice” care subminează din interior valori tradiţionale ale Occidentului cum sunt familia şi religia.>>

De referință și – Traian ungureanu „Razboiul timpurilor. Declin occidental si asediu islamic”


Distribuie articolul