Huliganul tot huligan rămâne, indiferent în ce tara e născut. Ii vezi protestând deși nu înțeleg ca ar trebui sa protesteze împotriva propriilor mentalități. Ii vezi sărutându-și lasciv amantele uneori chiar sub privirile copiilor lor, deși militează împotriva destrăbălării și homosexualizarii României. S-au deprins, timp de decenii sa existe în umbra unui stat autoritar și sa nu-și formeze niciodată propriile opinii, s-au deprins ca statul trebuie sa le dea totul. In momentul în care acest stat autoritar a dispărut au început sa se roage iarăși la Dumnezeu și sa frecventeze bisericile, deși pana mai ieri erau atei la ordinul statului care-i îndopa cu pâine ieftina și multa literatura propagandistica.
Huliganul roman contemporan e absolut inocent, își iubește tara și merge în fiecare duminica la biserica. Apoi revine acasă , bea o dușca și incepe să-și plângă soarta grea.
S-a luptat, s-a murit, s-au jelit morții din 1989 și din agonia ceaușismului s-a născut pruncul România democratica. Din start a călcat pe grebla capitalismului sălbatic, gângurind ca orice bebeluș și-a distrus economia. Inca nu clarificase dilema, ba cocheta cu Occidentul, ba cu Rusia. Intre timp și-a tras imn național „Deșteaptă-te, romane”, o noua Stema la Tricolor, însa a uita ca mai are nevoie de ceva. A uitat ca are nevoie de onoare, respect și identitate. A uitat ca toate acestea se obțin prin munca, nu prin declarații propagandistice lansate la televizor. A uitat ca are de hrănit toți cetățenii, nu doar o mana de politicieni.
Peste trei decenii, copilul România și-a dat seama ca a rămas aceeasi Republica Socialista România și ca este democratica doar pe hârtie. Ca atare i-a readus pe social-democrați la putere fiind forțata de locuitorii ei melancolici și naivi, locuitori care nu mai doresc sa audă de democrație și capitalism. Doreau sa revadă și sa respire din nou „raiul socialist”, de care uitaseră de peste trei decenii.
Acum în vârsta de 32 de ani, acest copil născut in decembrie 1989 reprezinta tot Republica Socialista România în realitate. Nu mai are nimic, nici industrie, nici agricultura, nici infrastructura, nici justiție si mai grav nici speranța. In scurt timp nu va mai avea nimic, va vinde tot sau va falimenta tot. A început sa urască Occidentul și este gata sa-i primesca cu pâine și sare pe cei care dupa al Doilea Război Mondial ii omora părintii și bunicii cu mitraliera sau în lagărele de reeducare.
Unica diferența dintre nou-născutul din decembrie 1989 și maturul de astăzi, este ca atunci bebelușul România mai avea o speranța. Maturul România se pare ca a pierdut-o, și cu exclamația strămoșeasca „in vino veritas” s-a pus pe sărbătorit.
