Sistemul de management al energiei (Power Management System ). Cum sa reducem consumul de energie electrica sau combustibili.

Sistemul de management al energiei  (Power Management System ). Cum sa reducem consumul de energie electrica sau combustibili.
  • Acasă
  • /
  • Social
  • /
  • Sistemul de management al energiei (Power Management System ). Cum sa reducem consumul de energie electrica sau combustibili.

Conservarea si gestionarea energiei reprezinta o parte integranta a operatiunilor ce se desfasoara la orice firma, institutie sau acasa. In zilele noastre este indicat sa includem cele mai adecvate practici pentru economisirea energiei electrice sau a combustibililor consumati de catre masinile pe care le avem in dotare. Pentru a gestiona cat mai eficient energia avem […]

Conservarea si gestionarea energiei reprezinta o parte integranta a operatiunilor ce se desfasoara la orice firma, institutie sau acasa. In zilele noastre este indicat sa includem cele mai adecvate practici pentru economisirea energiei electrice sau a combustibililor consumati de catre masinile pe care le avem in dotare.

Pentru a gestiona cat mai eficient energia avem in vedere doua aspecte principale pentru realizarea acestui obiectiv. Primul se refera la utilizarea automatizarii pentru economisirea energiei si al doilea este utilizarea celor mai bune practici si a ghidurilor de management pentru a reduce consumul de energie electrica sau combustibili.

Astazi atat in locuinta personala cat si in cadrul firmelor exista agregate care functioneaza in mod automat pentru economisirea energiei. De exemplu frigiderul pe care oricine il are in gospodarie, functioneaza in mod automat intrerupand consumul de energie electrica in momentul in care sunt atinsi parametrii setati.

La orice firma care dispune de camioane pentru transport, este intotdeauna de dorit sa se ruleze un numar minim de masini, fiecare fiind incarcata la o sarcina optima. De exemplu, un camion care ruleaza cu 30% din incarcatura poate fi mai eficient si consumul de combustibil este mai mic decat doua camioane care functioneaza cu cate 15% incarcare. Iar un camion care transporta 70% incarcatura poate consuma mai mult combustibil decat doua camioane care transporta cate 35% incarcatura. De aceea este indicat sa se evalueze performantele in functie de capacitatea nominala maxima si optima in mod regulat, pentru reducerea consumului de combustibil.

Un alt exemplu, sunt societati pentru care procesul tehnologic implica utilizarea aerului comprimat, acesta este asigurat de catre compresoarele de aer. Orice scurgere a aerului comprimat de lucru trebuie detectata si eliminata pentru a preveni functionarea continua a compresoarelor. De asemenea trebuie avuta in vedere efectuarea intretinerii palnificate ale instalatiilor de aer comprimat in raport cu orele de functionare, conform specificatiilor producatorului. In caz contrar o functionare continua a compresoarelor de aer ne duce la un consum mare a energiei electrice si deci la costuri suplimentare.

Unii dintre noi folosesc hidrofoare pentru asigurarea apei in locuintele personale, datorita inexistentei retelei de apa. Pentru a preveni functionarea continua a pompei de hidrofor si deci a avea un consum mare de energie electrica este bine sa completam frecvent hidroforul cu o „perna” de aer comprimat, astfel incat sa se minimizeze pornirea si functionarea frecventa a pompei hidroforului pentru a atinge presiunea setata in rezervor.

Vorbeam de frigiderele pe care fiecare le avem acasa, pentru a asigura o functionare optima a acestora si a reduce consumul de energie electrica este bine ca la un interval de timp rezonabil sa se efectueze decongelarea lor, in caz contrar gheata care se depune impiedica atingerea temperaturii setate si vom avea un consum mai mare de energie electrica, ceea ce se traduce in bani cheltuiti suplimentar.

Un factor simplu, dar in mare masura nepracticat de unii dintre noi este stingerea luminilor care nu sunt utilizate. Aceasta practica va contribui in mare masura la reducerea consumului de energie electrica. Tin minte ca in urma cu ceva ani, fiind cu un vapor la reparatii intr-un santier din Japonia, noaptea pe strazile mai putin circulate din oras, iluminatul public era prevazut cu senzori de miscare si timer, consider ca este o masura buna pentru a economisi energia electrica si banii comunitatii.

Am cautat prin aceste mici exemple sa arat cat de importanta este planificarea si managementul energiei pentru a minimiza consumul. De aceea avand in vedere ca la o societate exista un numar mare de operatiuni efectuate, o coordonare stransa intre angajatii societatii si intre departamente este absolut esentiala, poate mai importanta decat PMS-ul ( Power Management System ) in sine. Acelasi lucru pot spune si pentru consumatorii casnici, o coordonare buna intre membrii familiei in legatura cu managementul energiei duce la economisirea banilor familiei.

Acum este randul tau sa identifici cele mai importante puncte pentru a gestiona mai eficient consumul casnic si al firmei unde lucrezi. Nu uita faptul ca un consum mai mic de energie si combustibil aduce economii patronatului si de aici se poate ajunge la o crestere de salariu.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta