Guvernele occidentale nu au făcut o constatare oficială a responsabilității pentru sabotajul din această săptămână asupra a două conducte subacvatice rusești care transportă gaze naturale în Europa. Deși toate dovezile sunt analizate cu atenție, pare rezonabil să ne așteptăm ca unele dintre ele să fie în curând desecretizate. Între timp, NATO, Uniunea Europeană și personalități precum directorul Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol, nu se opresc cu privire la identitatea vinovatului. „Este foarte evident… cine s-a aflat în spatele acestei probleme”, a spus acesta din urmă pe 29 septembrie. În același timp, oficialii ruși dau vina pe Occident și au convocat o sesiune a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite pentru a discuta chestiunea.
Există aspecte ale acestui mister care seamănă cu un roman scris de Agatha Christie, în care aproape toți cei implicați par să aibă un motiv sau ar beneficia de rezultat. Prin urmare, este util, chiar și ca experiment de gândire, să ne uităm la ceea ce știm și nu știm despre ceea ce s-a întâmplat și la întrebarea extrem de importantă despre cine va beneficia.
Scăderile de presiune au fost raportate atât la conductele Nord Stream 1, cât și la Nord Stream 2, care circulă sub Marea Baltică, pe 26 septembrie. Trei scurgeri separate au fost înregistrate în largul coastelor Danemarcei și Suediei, la câteva zeci de kilometri unul de celălalt. Ambele linii ale conductei Nord Stream 1 au fost afectate, împreună cu o linie a Nord Stream 2. Rapoartele seismologilor din Danemarca și Suedia sugerează că în ambele incidente au avut loc explozii considerabile de ordinul a 100 de kilograme de TNT.
Spre deosebire de o scurgere de petrol, scurgerea de gaz este relativ inofensivă pentru mediul înconjurător. În același timp, unii experți avertizează că aceasta cantitate de metan eliberată din conductele deteriorate ar putea avea un impact semnificativ asupra schimbărilor climatice. Potrivit estimărilor inițiale, s-au pierdut în total 500 de milioane de metri cubi de gaz, ceea ce reprezintă echivalentul a 8 milioane de tone de dioxid de carbon sau 1/5000 din emisiile globale de CO2 anuale.
Într-un mediu politic și de afaceri normal, toate cele trei secțiuni avariate ar putea fi probabil reparate în decurs de un an de o flotă de reparații. Este foarte posibil ca cea mai mare problemă să nu fie lucrările submarine în sine, ci pomparea apei din cele trei porțiuni de 1.200 de kilometri ale conductelor. Resturile de rocă ar trebui, de asemenea, îndepărtate pentru a nu deteriora interiorul conductelor odată ce curgerea este restabilită. O altă preocupare ar fi starea învelișului polimeric interior, care nu este proiectat să reziste la contactul prelungit cu apa de mare. Costul total ar putea ajunge la sute de milioane de dolari, poate chiar miliarde de dolari.
Având în vedere rapoartele și improbabilitatea statistică ca trei accidente să aibă loc în aceeași zi, sabotajul pare sigur. Încărcările ar fi putut fi livrate în mai multe moduri, încărcături de adâncime aruncate de pe o navă de suprafață sau chiar dintr-un avion, sau explozivi instalați de scafandri ori livrați de un submarin, sau chiar din interiorul conductei, cunoscând faptul că un indicator de inspecție a conductei trece prin Nord Stream 1 în fiecare an pentru a face inspecția și pentru a îndepărta nămolul.
Amploarea operațiunii de sabotaj sugerează implicarea unui stat. În ciuda speculațiilor inițiale că atacul ar fi putut fi opera unor teroriști anonimi, acest lucru pare foarte puțin probabil. Având în vedere observațiile raportate de drone în apropierea platformelor de petrol și gaze din Marea Nordului în ultimele luni, oficialii europeni și americani și companiile energetice au toate motivele să fie îngrijorați cu privire la ceea ce face Moscova. Cu siguranță, va exista o inspecție foarte atentă a serviciilor globale de urmărire a zborurilor și a datelor MarineTraffic de către profesioniști și amatori care caută posibili vinovați. Marea Baltică este un loc aglomerat, dar se poate presupune că guvernele, armatele și companiile își pun deja informațiile în comun.
O ironie a atacului este că Gazprom ar putea beneficia, nu va mai fi nevoie să inventeze scuze pentru a nu aproviziona Europa prin Nord Stream 1. Acum poate invoca o forță majoră, care va reduce dramatic riscul cererilor de despăgubire pentru non -volume livrate. Această logică, însă, nu explică prejudiciul cauzat Nord Stream 2. Pe de altă parte, companiile din consorțiul Nord Stream și eventual Gazprom ar putea chiar spera să încaseze o asigurare pentru conductele avariate. Având în vedere că păreau deja pregatite să devină un activ blocat, acesta ar fi departe cel mai rău rezultat pentru companiile implicate.
Teama Ucrainei încă din 2014 a fost că, dacă va fi forțată să aleagă între gazul rusesc și sprijinul pentru Ucraina, Europa ar putea să aleagă pe prima și să abandoneze Ucraina, iar atâta timp cât ar exista rute de aprovizionare non-ucrainene, Ucraina nu ar putea opri Rusia să furnizeze. Europa. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Ucraina s-a opus construcției Nord Stream 2.
Teoretic Rusia poate sa crească aprovizionarea cu gaze către Europa. S-ar putea realiza acest lucru bazându-se pe o altă linie secundara a Nord Stream 2 care a fost avariata de explozie, deși există rapoarte că si această conducta secundara ar fi avariată până la urmă, sau prin conducta Yamal-Europa. Împreună au o capacitate de 60 de miliarde de metri cubi pe an, sau 40% din volumele de aprovizionare de dinainte de război, dar Yamal-Europa este controlată de Polonia, un aliat al Ucrainei.
( Serghei Vakulenko – The Moscow Times )
