( Redacția – Historia )
Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO), înființată de Franța, Germania, Italia, Ţările de Jos, Belgia și Luxembourg, a fost prima dintr-o serie de instituții europene supranaționale care au stat la baza Uniunii Europene de astăzi.
Într-un discurs rostit la 9 mai 1950, inspirat și elaborat în cea mai mare parte de Jean Monnet, Schuman a propus plasarea producției franco-germane de cărbune și oțel sub o Înaltă Autoritate comună. Această organizație era deschisă participării și altor țări europene. Cooperarea avea să fie concepută astfel încât să creeze interese comune la nivelul țărilor europene, ceea ce ar conduce la integrarea politică treptată, o condiție pentru pacificarea relațiilor dintre state.
Discursul său nu a fost ignorat și ca dovadă cancelarul german Adenauer a dat rapid un răspuns pozitiv. La fel au făcut și guvernele din Țările de Jos, Belgia, Italia și Luxemburg. În termen de un an, la 18 aprilie 1951, cei șase membri fondatori au semnat Tratatul de la Paris, prin care s-a creat Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului – prima comunitate europeană supranațională. Această organizație fără precedent a pregătit terenul pentru Comunitatea Economică Europeană și ulterior pentru Uniunea Europeană.
Ulterior, acestui proiect de construcție europeană i s-a alăturat Irlanda, Marea Britanie, Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania, Portugalia (1986), Suedia, Austria, Finlanda (1995), Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia, Ungaria (2004), Bulgaria, România (2007) și Croația (2013).
