Eurodeputatul Nicu Ștefănuță explică ce este certificatul european de vaccinare pentru a combate știrile false: Nu este un pașaport pentru că ne-am câștigat dreptul de liberă circulație în UE

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță explică ce este certificatul european de vaccinare pentru a combate știrile false: Nu este un pașaport pentru că ne-am câștigat dreptul de liberă circulație în UE
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Eurodeputatul Nicu Ștefănuță explică ce este certificatul european de vaccinare pentru a combate știrile false: Nu este un pașaport pentru că ne-am câștigat dreptul de liberă circulație în UE

( Robert Lupitu – Caleaeuropeana.ro ) Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (USR PLUS, Renew Europe) a explicat miercuri, pe larg, care este rolul certificatului verde digital european prezentat de Comisia Europeană pentru a combate știrile false și pentru a lămuri care sunt caracteristicile acestui document, care nu poate obliga pe nimeni să se vaccineze sau să limiteze […]

( Robert Lupitu – Caleaeuropeana.ro )

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță (USR PLUS, Renew Europe) a explicat miercuri, pe larg, care este rolul certificatului verde digital european prezentat de Comisia Europeană pentru a combate știrile false și pentru a lămuri care sunt caracteristicile acestui document, care nu poate obliga pe nimeni să se vaccineze sau să limiteze accesul în țările UE.

“E oficial! Avem certificatul european de vaccinare pentru care am luptat! Mă gândesc la cei care își câștigă pâinea în străinătate, la șoferii care stau prin vămi, la cei care sunt închiși câte 14 zile în casă, în carantină. Mă gândesc la familiile separate care nu s-au mai văzut de luni de zile. Iată, certificatul digital este aici și avem 3 luni să îl facem cât mai bun si mai util pentru cetățeni. Am lucrat în grupul Renew la propunerea regulamentului, așa încât acest certificat să nu ducă la discriminări și, în același timp, pentru statele cu turism important, să asigurăm mobilitatea”, a afirmat Ștefănuță, membru în Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din PE.

Separat, într-un comunicat de presă, Nicu Ștefănuță a salutat alături de Dacian Cioloș, liderul grupului Renew Europe, propunerea Comisiei Europene de a avea un certificat comun european care să ateste vaccinarea, testul PCR sau dezvoltarea naturală a anticorpilor împotriva COVID-19.

Europarlamentarul român a arătat că a combătut folosirea greșită a termenului de “pașaport de vaccinare” care duce în derizoriu scopul documentului.

“Nu avem nevoie de pașaport pentru că ne-am câștigat dreptul la libera circulație în Uniune. Acest certificat este un lucru bun pentru că îmbunătățește situația reală față de acum, în care statele au ridicat ziduri unele față de altele. Documentul nu obligă pe nimeni să se vaccineze și nu limitează accesul în țările UE. El va putea fi eliberat și cetățenilor care nu s-au vaccinat. Vreau să combatem împreună știrile false și, de aceea, vă spun pe scurt ce este de fapt și ce nu este acest document”, a spus el.

Comisia Europeană a propus miercuri crearea unei adeverințe electronice verzi pentru a facilita libera circulație, în condiții de siguranță, în interiorul UE în timpul pandemiei de COVID-19, informează executivul european într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro. Propunerea acestei adeverințe face parte dintr-o comunicare adoptată de Colegiul Comisiei Europene înaintea reuniunii liderilor europeni din 25 martie, prin care Comisia invită statele membre să se pregătească pentru o abordare coordonată a ridicării treptate a restricțiilor determinate de COVID-19 atunci când situația epidemiologică o va permite. 

Care sunt caracteristicile acestei adeverințe, potrivit lui Nicu Ștefănuță

Ce NU FACE Certificatul Verde Digital European?

❌NU obligă cetățenii să se vaccineze

❌NU va fi doar pentru cei vaccinați, ci pentru toți cetățenii.

❌NU este un pașaport și nu poate opri sau condiționa libera circulație în UE.

❌NU poate fi folosit ca o condiție pentru călătoriile cu trenul, autobuzul, avionul.

❌NU se va elibera contra cost.

❌NU va fi folosit după pandemie.

❌NU ne fură datele. Statele membre nu vor putea folosi datele cu caracter personal în alt scop decât cel specificat în regulament.

CE FACE Certificatul Verde Digital European?

✅Atestă că posesorul s-a vaccinat cu un vaccin autorizat la nivelul Uniunii Europene, sub forma unui Certificat de vaccinare.

✅Dovedește că o persoană nevaccinată deține rezultatul unui test RT-PCR recent efectuat, într-un centru de testare recunoscut, sub forma unui Certificat de testare.

✅Dovedește că o persoană nevaccinată s-a recuperat după o infecție cu Covid-19, sub forma unui Certificat de recuperare.

✅Facilitează accesul cetățenilor europeni în toate statele, fără carantină sau testare suplimentară.

✅Asigură o coordonare comună a măsurilor de restricție a liberei circulații aplicate de statele membre pe perioada pandemie.

✅Previne îngreunarea activităților economice și de transport în vămi

✅Reduce birocrația. Îl vom avea mereu la îndemână, pe telefon, într-un format digital internațional sau, la cerere, pe hârtie.

Pentru a fi adoptată până în vară, propunerea Comisiei Europene trebuie adoptată rapid de Parlamentul European și de Consiliu. În paralel, statele membre trebuie să implementeze cadrul de reciprocitate și standardele tehnice, pentru a asigura implementarea la timp a certificatului verde digital, interoperabilitatea și protecția datelor personale.

Nicu Ștefănuță este vicepreședinte al Uniunii Salvați România și a fost ales europarlamentar pe lista Alianței USR PLUS pe 26 mai 2019. 

Este vicepreședinte al Delegației pentru relațiile cu Statele Unite și membru al Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică și Siguranță Alimentară, al Comisiei pentru Bugete a Parlamentului European, coordonator al Comisiei Pentru Lupta Împotriva Cancerului și supleant în Comisia pentru Afaceri Externe din Parlamentul European.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta