Nouă polemică post-Brexit între Londra și Bruxelles: UE, acuzată de „naţionalism vaccinal”

Nouă polemică post-Brexit între Londra și Bruxelles: UE, acuzată de „naţionalism vaccinal”
  • Acasă
  • /
  • Politică
  • /
  • Nouă polemică post-Brexit între Londra și Bruxelles: UE, acuzată de „naţionalism vaccinal”

( Miruna Moldoveanu – Newsweek ) O nouă polemică s-a iscat marţi între Londra şi Bruxelles, de data aceasta pe tema exportului de vaccinuri împotriva COVID-19, cele două părţi făcându-şi reciproc reproşuri. Londra a dezmințit că ar fi impus o „interdicţie totală asupra exportului de vaccinuri”. Astfel, ministrul de externe britanic Dominic Raab a dezminţit […]

( Miruna Moldoveanu – Newsweek )

O nouă polemică s-a iscat marţi între Londra şi Bruxelles, de data aceasta pe tema exportului de vaccinuri împotriva COVID-19, cele două părţi făcându-şi reciproc reproşuri. Londra a dezmințit că ar fi impus o „interdicţie totală asupra exportului de vaccinuri”.

Astfel, ministrul de externe britanic Dominic Raab a dezminţit o afirmaţie a preşedintelui Consiliului European Charles Michel, potrivit căruia Londra a impus o „interdicţie totală asupra exportului de vaccinuri”, potrivit dpa.

Într-o postare pe blog, Michel a apărat noul regulament privind exportul de vaccinuri în cadrul Uniunii Europene – care permite statelor UE să blocheze exporturile dacă consideră că obligaţia contractuală a unei companii faţă de blocul comunitar nu a fost respectată – arătând spre SUA şi Marea Britanie.

„Sunt şocat când aud acuzaţii de ‘naţionalism vaccinal’ la adresa UE”, s-a arătat revoltat preşedintele Consiliului European.

„Faptele nu mint. Marea Britanie şi SUA au impus o interdicţie totală la exportul de vaccinuri sau la componente de vaccin produse pe teritoriul lor. Dar Uniunea Europeană, regiunea cu cea mai mare capacitate de producţie a vaccinului în lume, a instituit doar un sistem de control al exportului de doze produse în UE”, a menţionat Michel.

Polemică între Londra şi Bruxelles pe tema exportului de vaccinuri

Conform noilor reguli, Italia a blocat recent exportul în Australia a unui lot de 250.000 de doze de vaccin AstraZeneca fabricat pe teritoriul său.

Londra a negat însă rapid acuzaţiile că ar fi introdus o interdicţie în acest sens. „Guvernul britanic nu a blocat exportul nici măcar a unui singur vaccin împotriva COVID-19. Orice referire la o interdicţie de export din Marea Britanie sau orice fel de restricţii privind vaccinurile sunt complet false”, a afirmat un purtător de cuvânt al executivului britanic.

„Această pandemie este o provocare globală, iar o colaborare internaţională privind dezvoltarea de vaccinuri continuă să fie parte integrantă a răspunsului nostru”, a spus purtătorul de cuvânt menţionat într-o declaraţie scrisă.

UE, acuzată de „naționalism vaccinal”

Într-un mesaj trimis preşedintelui Consiliului European marţi seara, ministrul de externe britanic a căutat „să pună lucrurile în ordine”, potrivit British Press Association.

„Orice referire la o interdicţie de export din partea Marii Britanii sau la orice restricţii privind vaccinurile sunt complet false”, a insistat el, potrivit PA, care adaugă că un reprezentant al delegaţiei UE la Londra a fost convocat la o discuţie pe această temă, potrivit Agerpes.


Distribuie articolul


Spune-ne părerea ta